Prezentare
DATE ŞI INFORMAŢII DESPRE AUTORUL LUCRĂRII:
„Răzvan-Alexandru Oţetea s-a născut la 27 august 1978, în satul Corbasca, comuna Corbasca, judeţul Bacău.După absolvirea şcolii generale în localitatea natală, a urmat cursurile Grupului Şcolar Industrial „Anghel Saligny” Bacău (secţia istorie-ştiinţe sociale-biblioteconomie).Ulterior, a urmat cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Hyperion” Bucureşti, în perioada 1997-2001. În cei patru ani de studenţie a manifestat un interes deosebit pentru pregătirea didactico-metodică şi ştiinţifică, obţinând rezultate frumoase la examene.Lucrarea de licenţă intitulată „Bacăul în timpul lui Ştefan cel Mare. Reşedinţă voievodală” a susţinut-o în cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, în contextul unor cursuri de specializare în domeniul Istoriei Urbane.Datorită contribuţiilor deosbite şi, mai ales, ca urmare a calităţii documentare, lucrarea a primit aprecierile pozitive din partea Comisiei de Licenţă, respectiv nota 10(zece).
După absolvirea Facultăţii, Răzvan-Alexandru Oţetea a funcţionat ca profesor de istorie, la Şcoala cu clasele I-VIII Fundu Răcăciuni, Comuna Răcăciuni, județul. Bacău, fiind numit şi manager şcolar pentru o perioadă scurtă (2002-2003). În anul 2003 a susţinut examenul de definitivare în învăţământ, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.În anul 2008 a susţinut examenul pentru obținerea gradului didactic II în învăţământ, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. În anul 2011 a susţinut examenul pentru obținerea gradului didactic I în învăţământ, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.În anul școlar 2010-2011 a ocupat funcția de director la Școala Gimnazială Sascut,iar în perioada 2012-2016 a funcționat ca director adjunct în aceeași unitate școlară. În paralel cu activitatea didactică, a desfăşurat şi o frumoasă activitate ştiinţifică, concretizată în elaborarea unor lucrări, studii şi articole de istorie, unele dintre ele publicate în reviste de specialitate sau cu caracter social-cultural.
Deoarece BACĂUL a fost unul dintre oraşele moldovene despre ale cărui începuturi s-a discutat foarte puţin în istoriografia românească și străină,iar opiniile exprimate de către unii istorici români și străini au fost absolut contradictorii, profesorul sascutean Răzvan-Alexandru Oţetea a reuşit, prin intermediul lucrărilor,studiilor și articolelor sale, să aducă o nouă perspectivă de cercetare în această problematică, prin utilizarea unor metode moderne de lucru (atât pluridisciplinare, cât şi comparative ). De asemenea, s-a preocupat şi de geneza sau evoluţia altor aşezări urbane medievale moldoveneşti, bazându-se pe unele soluţii, observaţii și interpretări personale, plauzibile, propuse într-o manieră absolut originală.Mai mult decât atât, în studiile sale, autorul aduce un plus de noutate, prin capacitatea de analiză atentă şi definirea pertinentă a unor etape succesive privind evoluţia unor aşezări urbane medievale de la est de Carpaţi.Preocupările în domeniul cercetării ştiinţifice probează disponibilităţi ce merită a fi concretizate printr-o activitate de perspectivă în mediul universitar”.
Premii
1. Oţetea Răzvan-Alexandru, A család mint szocializációs és nevelési környezet. Az iskola és a család közötti együttműködés tartalma és formái a mai korban. 129 oldal
2. A középkori városok kialakulása Moldovában és fejlődésük a 16. század végéig. Aktuális historiográfiai szempontok és új kritikai megközelítések. 100 oldal
3. Nagy Szent István (1457-1504) kora a középkori Moldova történelmében. Aktuális historiográfiai szempontok és új kritikai hivatkozások. 76 oldal
4. Nézőpontok egy ellentmondásos életrajzról: Alexandru Voievod (1464-1496). 68 oldal
5. Adjud városa a középkorban.
6. Nagy Szent István (1457–1504) – 521 évvel halála után. 205 oldal
7. Nagy Szent István (1457–1504), mítosz és ünneplés a modern román történetírásban és irodalomban.
180 oldal
8. A Szilveszter-korszak képe a román történetírásban. 449 oldal (hamarosan megjelenik...)
9. Kommunikációs készségek. Új perspektívák a középiskolai történelem és társadalomismeret tantárgyakban. 111 oldal
10. Nagy Szent István (1457-1504) uralkodása a középkori Moldva történelmében. 244 oldal
11. Bacău Nagy Szent István (1457-1504) uralkodása alatt, udvari és vallási épületek. 124 oldal
12. Aktív-részvételi módszerek a történelem tanításában, tanulásában és értékelésében a jelenlegi romániai egyetemi előkészítő oktatásban. 101 oldal
13. Osztályterem-menedzsment és az osztályvezető elképzelése a tanítási folyamatról a jelenlegi időszakban. 113 oldal
14. Nagy Szent István (1457–1504), a román nép egységének és kultúrájának szimbóluma. 59 oldal.
15. Nagy Szent István. Jelenlegi történetírói szempontok és új kritikai megközelítések európai dimenziójához. 140 oldal
Momentan nu exista produse de afisat.

